Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a clarificat situaţia prin care trece în acest moment clubul Pandurii Tg Jiu, care nu a fost programată în campionat pentru meciul cu Universitatea Craiova.
"Cei de la Pandurii mai au la dispoziţie 12 ore să plătească datoria de 550.000 de euro către Dinamo Bucureşti. În cazul în care nu plătesc acestă datorie meciul cu Universitatea Craiova nu se va mai disputa şi vor pierde meciul cu 3-0. Acelaşi lucru se va întîmpla şi cu restul partidelor pe care gruparea gorjeană le va susţine pînă la finalul acestui campionat", a precizat Dragomir pentru gsp.ro.
În aceste condiții Universitatea Craiova va cîștiga meciul cu 3-0. Formația gorjeană va evolua în etapa a 8-a în deplasare, cu Victoria Brănești.
In ultimul an și jumătate, de cîte ori se apropia meciul dintre Pandurii și Dinamo, în presă apăreau amenințările lui Nicolae Badea și ale celorlalți oficiali din Ștefan cel Mare, că echipa Pandurii nu va fi programată din cauza problemelor legate de Ilie Iordache.
Din datoria de un milion de euro, pe care LPF decisese că o au ca urmare a transferului lui Iordache la AEK Atena, gorjenii au achitat jumătate, tocmai pentru a putea juca, dar au dus cazul în instanța civilă, unde au cîștigat. Au motivat că jucătorul a plecat de la Pandurii liber de contract, iar Dinamo a susținut că echipa lui Condescu se obliga să plătească 1.000.000 de euro la orice transfer sau dacă jucătorul era declarat liber.
Astăzi, LPF a dat din nou dreptate Dinamoviștilor și a anunțat că meciul Pandurii-Craiova, programat luni, de la ora 20:00, pe DigiSport, nu se va mai disputa din cauza neplății celor 550.000 de euro solicitați de Dinamo. Craiova cîștigă cu 3-0 la masa verde, rezultat care se va consemna la fiecare meci al celor din TG Jiu de acum încolo pînă cînd se vor achita banii. Pandurii-Dinamo s-a disputat în etapa a 3-a, scor final 2-2.
Ce părere ai despre acest scandal aparut în fotbalul românesc? Cine crezi că are dreptate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu